DRÄXLMAIER Satu Mare susține Serviciul Județean de Ambulanță Satu Mare

17. decembrie 2017 DRÄXLMAIER Satu Mare a contribuit la achiziționarea unui Manechin complet ALS MegaCode Kelly Advaced cu dispozitiv de simulare a funcțiilor vitale pentru Serviciul de Ambulanță Județean Satu Mare. Manechinul ajută angajații Ambulanței să se antreneze și să fie pregătiți pentru a interveni în numeroase situații critice, în care se pot afla pacienții.

Noul dispozitiv a ajuns în Satu Mare și a fost predat Serviciului de Ambulanță, eveniment la care au participat inclusiv reprezentanți ai managementului companiei DRÄXLMAIER. ”Dorim mereu să susținem proiecte care vin în ajutorul comunității. A sprijini un serviciu atât de important precum Ambulanța este o deosebită onoare. Medicii și asistenții sunt zilnic în situația de a salva vieți, iar pregătirea lor profesională este vitală.

Tocmai de aceea considerăm susținerea dezvoltării lor profesionale ca obiectiv de interes general pentru întreaga comunitate”, a declarat Iuliu Cadar, Director General al DRÄXLMAIER Satu Mare. În cadrul evenimentului de predare a avut loc o sesiune de training susținută de  Ing. Mihai Pătrulescu, care le-a prezentat colegilor din echipa medicală modul de utilizare a noului dispozitiv.

”Acest manechin oferă Serviciului de Ambulanță Județeană Satu Mare o soluție mobilă și durabilă, care satisface nevoile de formare a personalului operativ în urgențele prespital și totodată permite evaluarea obiectivă a nivelului de pregătire și stabilirea unor programe de pregătire aplicate, obiectivul final fiind creșterea calității actului medical. Pe acest tip de manechin se pot efectua manevre de bază utile atât personalului specializat cât și celui nespecializat. Manechinul Laerdal Megacode Kelly este un dispozitiv ce oferă instruncțiuni şi feedback salvatorului în timpul manevrelor de resuscitare cea ce înseamnă că salvatorul își poate da seama imediat dacă a procedat corect”, a explicat Gabriela Opriș, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare.

Informații generale

Despre
DRÄXLMAIER Group

DRÄXLMAIER Group furnizează producătorilor de automobile premium din întreaga lume sisteme complexe de cablaje, componente electrice și electronice centrale, interioare exclusive și sisteme de baterii pentru mobilitate electrică. Îmbinarea competențelor de bază în interioare, componente electrice și electronice și sisteme de baterii asigură companiei DRÄXLMAIER o poziție unică în industrie. Astfel, compania acoperă întregul proces, de la ideea inițială, prin dezvoltare și producție și până la livrarea produselor către liniile de asamblare ale producătorilor de automobile premium. Inventatorul cablajului specific fiecărui client, DRÄXLMAIER Group a patentat inovații în domeniul componentelor electrice și electronice. Acestea includ sisteme de cablaj multi-tensiune și înaltă tensiune, sisteme de gestionare a bateriilor și distribuitoare inteligente de energie. DRÄXLMAIER lucrează la viitorul mobilității fără emisii cu soluțiile sale pentru sisteme de baterii de joasă tensiune și de înaltă tensiune. În calitate de lider de piață pentru sistemele de interioare, DRÄXLMAIER Group furnizează sisteme de iluminat ambiental, console centrale, borduri și uși, precum și module de cockpit pentru producătorii de automobile premium.

DRÄXLMAIER Group este un furnizor de componente auto de talie internațională cu peste 65 de locații în peste 20 de țări. Fondată în Germania în 1958, compania are peste 74.000 de angajați în întreaga lume. Pentru DRÄXLMAIER Group ca o afacere administrată de proprietar, gândirea responsabilă și pe termen lung a fost întotdeauna baza succesului economic. Prin urmare, un element central al strategiei sale este proiectarea proceselor de afaceri și de producție, precum și realizarea produselor, într-o manieră mai durabilă, pentru a crește competitivitatea companiei pe termen lung. În plus, DRÄXLMAIER se angajează să atingă neutralitatea climatică până în 2050.

În 2022, DRÄXLMAIER Group a generat vânzări de 5,1 miliarde de euro. Compania face parte din Top 100 al furnizorilor de componente pentru automobile și printre clienții noștri se numără Audi, BMW, Jaguar, Land Rover, Maserati, Mercedes-Benz, MINI, Porsche și Volkswagen, precum și producători auto californieni.